Conform ultimelor informatii corpul de control al primului-ministru a demarat un control la Romsilva – Regia Nationala a Padurilor.
„Obiectivele controlului sunt: verificarea respectării dispozițiilor legale cu privire la organizarea și funcționarea entității controlate, verificarea respectării dispozițiilor legale și a reglementărilor interne cu privire la îndeplinirea atribuțiilor specifice, precum și alte aspecte relevante pentru acțiunea de control. Perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2014 – prezent”, se arată într-un comunicat dat publicitatii.
Va reamintim ca directorul Romsilva, Adam Craciunescu a demisionat pe 14 ianuarie
Un nou aspect in spectacolul mediatic si legal al pretului la lemn a venit din partea sefului Consiliul Concurentei, Bogdan Chiriţoiu a aratat ca de fapt reprosurile facute Romsilva la subiectul licitatiilor se referea in primul rand la faptul ca marea majoritate a negocierilor directe se faceau cu o singura companie iar pentru ORICE licitatii pretul minim recomandat sa fie cel MINIM din anul anterior si nu pretul MEDIU.
Astfel seful Consiliului Conurentei a adus acuze asupra faptului ca este ingradita concurenta la licitatii si totodata a acuzat Romsilva de ‘exces de zel’ şi de interpretarea ‘exagerată’ a prevederilor legale
Practic Consiliul Concurentei arata prin pozitia sa ca aceste actiuni din ultima vreme sunt facute de Romsilva fara a avea nici un fel de fundamentare din punctul lor de vedere.
Bun, partea cu pisica dintr-o curte in alta o cunoastem. Dar cu rezolvarea concreta cum ramane?